Dacă ești student/ă la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, Specializarea Moașe, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, poți candida pentru o bursă anuală de 8.000 de lei/an pentru fiecare din cei 4 ani de studiu

România se confruntă cu un context îngrijorător în ceea ce privește sănătatea maternă și neonatală:
În acest context, Bursa #Gen2030 - Susținem noua generație de moașe urmărește să contribuie la formarea unei resurse umane calificate, capabile să răspundă acestor provocări. Programul de bursă are următoarele obiective:
Momentan, avem posibilitatea să oferim o singură bursă/an. Cu ajutorul tău, putem strânge fondurile necesare pentru a sprijini mai mulți studenți.
Donează pentru fondul de burse și dă mai departe inițiativa noastră.
Dacă ai o companie și vrei să sprijini sănătatea maternă și reproductivă, devino partener. Partenerii #Gen2030 - Susținem noua generație de moașe sunt menționați pe site-ul asociației și în materialele și activitățile de promovare. Scrie-ne la [email protected] pentru mai multe detalii și variante de colaborare.
Calendar candidaturi bursă:
1 august 2026 - Deschidere concurs
30 august 2026 - Termen-limită depunere dosar
1 - 15 septembrie 2026 - Verificare conformitate și confirmare validitate dosar
20 septembrie 2026 - Anunțare rezultate
31 octombrie 2026 - Termen-limită depunere contract de studii
30 noiembrie 2026 - Semnare contract bursă și virare bursă
Bursa „#Gen2030 - Susținem noua generație de moașe” este finanțată de Asociația Moașelor din România. Acest program de bursă nu este afiliat Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) sau altei instituții de învățământ superior.
Informațiile despre admiterea la facultate sunt furnizate pe această pagină exclusiv cu titlu informativ și orientativ. Pentru calendar, condiții și anunțuri privind admiterea, consultați întotdeauna pagina web a instituției de învățământ.
Moașa este specialistul care sprijină femeile în înțelegerea propriului corp. Prin expertiza sa, moașa oferă educație și consiliere privind ciclul menstrual, fertilitatea, sarcina, nașterea, alăptarea și îngrijirea nou-născutului, toate acestea fiind aspecte esențiale ale sănătății feminine.
Într-o societate care a separat nașterea și maternitatea de natura lor firească, moașa reamintește femeilor că sănătatea reproductivă nu se rezumă doar la aspectele biologice, ci implică și factori emoționali, psihologici și sociali.
Educația joacă un rol fundamental în autonomie și siguranță. De aceea, moașa informează și ghidează femeile cu privire la metodele de contracepție, importanța consimțământului și drepturile acestora. Totodată, oferă sprijin în recunoașterea și prevenirea abuzului, încurajând încrederea în propriile decizii și capacități.
Pe parcursul maternității, moașa reprezintă un sprijin constant. Ascultă fără prejudecăți, răspunde la întrebări, oferă suport emoțional și informații bazate pe știință și experiență. Moașa este alături de femei în momente de incertitudine și vulnerabilitate, oferind siguranță și încredere.
Dincolo de expertiza clinică, moașele joacă un rol crucial în promovarea sănătății femeilor, oferind educație bazată pe dovezi și asigurând accesul la îngrijiri personalizate, respectuoase și informate. Activitatea moașei contribuie semnificativ la reducerea ratelor mortalității materne și infantile și la promovarea bunăstării holistice a familiilor și comunităților.
Moașa este mai mult decât un simbol al maternității. Este un profesionist instruit, cu studii universitare și formare continuă, dedicată sănătății femeilor și familiilor.
Moașa este alături de fiecare femeie, familie și comunitate.
A fi sau a deveni moașă implică o pregătire educațională riguroasă, precum și un angajament profund față de îmbunătățirea sănătății sexuale și reproductive. Moașele trebuie să finalizeze programe de educație formală, care includ, de obicei, atât cursuri academice, cât și o practică clinică extinsă. Moașele studiază discipline precum anatomia, fiziologia, îngrijirea prenatală și postnatală, gestionarea travaliului și nașterii, îngrijirea nou-născutului, contracepția și drepturile reproductive.
Evaluăm necesitatea programelor de formare și interesul potențialilor candidați pentru viitoarele facultăți de moașe